Un peștișor de aur, mic,
Ieși o clipă la mal,
Privea tăcut, când un amic,
Adus și el de-un aprig val,
Îl întrebă cu glas șoptit:
“Ai vreun gând măreț
Pentru copilul săltăreț?
Sau vrei dorința s-o-mplinești
Acum, când încă trăiești?”

“Am, sigur că am,
Pentru nepoții mei din neam,
Să le aduc în casa lor
Pe cea de care le e dor
Că o așteaptă zi de zi,
Stau le ferești în nopți târzii
Și se roagă să apară,
La început de primăvară,
În pragul casei, dimineață,
Bunica lor, ce îi răsfață.”