Când primăvara miros frunza pomilor tomnateci
veștejită-n hlamidă, înverzită-n alb orbitor,
stăbătută de avioane plecate, scânteiate...de rândunele întoarse, sărate...
Când în dimineți văd străvezimi solare,
cu lună ca o cochilie de melc plină, după echinox,
pașii mei parcurg pașii Tăi
ușor, căznit, a paradox...