Mă-nstrăinez de tine
și-o simt ca pe-un rău necesar

presimt în ochiul ce mi se zbate
un drum,
dincolo de ape-nvolburate
ce mă trec reci,
dincolo de tot golul ăsta dintre noi

plec

nebună de singurătate,
și-mi port trecutul în bagaj
ca pe-o cruce
după atâta rătăcire în mine
acolo e azilul meu,
azilul mireselor în doliu alb.