Prea multe speranțe au murit
De prea multe ori am visat la ceva mai bun
Dar de fiecare dată m-am trezit plângând
Undeva într-un colț de lume părăsit

Moartea mă bântuie aproape mereu
Și uneori aș vrea atât de mult să o îmbrâțișez
Să-i simt plăcerea de a mă ucide încetul cu încetul
Sau rapid precum viteza unui gând.

Să trăiesc sau să mor
Este o alegere atât de grea
Nu știu, parcă eu sunt curios să gust din moarte
Dar mi-e frică de ceva, ceva mă împiedică mereu.

Mă întreb dacă toată viața mea va fi așa cum este acum
Plină de lipsuri, plină de lacrimi și durere
Cred că am pierdut tot ceea ce nu am avut niciodată
Cred că cel mai bine este să plec.
Căci speranțele mele s-au epuizat
Iar credința nu mă mai ajută deloc.