Un cățel e-n chef de joacă
Lângă-o cloșcă porumbacă
Și cum tocmai îi stă-n fire
Latră vesel, fără-oprire.
E prea mic... de ea nu știe
Că-învățase meserie:
Să se bată ca cocoșul
Când o supără lățosul.

Sare-n stânga, sare-n dreapta,
Prea puțin gândindu-și fapta,
Vrea doar joacă. O găină...
Nu-i din neam, da-i tot jivină.
Însă cloștii-i crește teama,
De pericol dându-și seama.
El - potaia - vreau să zic,
Și-a găsit acum nășic.

Ea își umflă-n pene gâtul,
Urmărește-atent urâtul,
Stând pe loc doar capu-l mișcă
Repejor, parcă-i morișcă.
El se-apropie-n viteză
De-orătania obeză
Însă când să-i dea pupicul
Își simți-amorțit boticul...

Două-aripi deodată-i curmă
Îndrăzneala lui din urmă
Și-l plesnesc puternic tare
De-l răstoarnă pe spinare!
De îndată... hămăială,
Ce durere!... ce ciupeală!
El de-atunci doar dă ocheadă
Spre găini din colț de-ogradă.