I.
Nu găsesc cuvinte pentru a descrie ura ce-o simt
Lumina s-a stins demult în mine, nu pot să mint
Realitatea mă izbește din ce in ce mai des
Ocolesc adevărul și m-am săturat de mers...
Nu pot să mai aud, simt doar răsuflarea vocii tale
Spunând că nu merit nimic, că doare mai tare
Văd cascade de lumini cum apar și dispar in zare
Încerc să le deslușesc, dar nu sunt foarte clare.

II.
Văd mulți oameni în jur cu ochi reci, aici prezenți
Cu gândul tot la bani și devin mai violenți
Vă întreb...
Ce mai contează banii când ai mintea bolnava?
Mă satur de apă și încep să beau numai otravă.
Venin ajuns în sânge, răspândit apoi in vine
Simt cum ruginesc, încet cum mă transform in ruine
Bucuria din trecut a rămas o amintire,
Defapt, aceasta trăire e ascunsă in denumire.

III.
"La vita e bella"- o aud în fiecare zi mereu
Ei o zic când o duc bine, nu când le e greu,
E dureros să știi că faci ceva și-o faci greșit
Să fii apreciat de cei din jur pentru mine-i un mit
Amintirea vocilor lor îmi dă fiori, mă sperie
Parc-o țin minte, e acea idee care se rescrie:
Ei mergând pe alte căi, eu tot pe cea din față
Ei plănuind ziua de mâine, eu tot fără viață.