Când ne întindem unul peste liniștea celuilalt
se face,de obicei, seară.
respirăm de fiecare dată, pe întuneric, intuind liniile
viitoarelor noastre oase după mersul cărnii care
ne ține vii deasupra de pământ.



Apoi, plăpând, ne ținem strâns de mâini, până când
fiecare dintre noi își scoate fața din apă,
apoi respirăm.




toate sunt parte a tumultului ce răscolește
fiecare anotimp ce a trecut peste noi,
și din ce în ce mai mult ne doare și cădem.