Inelul deZroșit

Pășesc limbile blonde ce ling asfaltul
pentru că au apus abrupt nopțile
cu acea cameră împlinită de brațele tale ramificate-
frumusețea nu-ți mai este nomadă prin carne după ochiul meu
pe care-l crezi îndeajuns de prăfuit.
Nu mai cauți poarta către mine
ciocănind cu picioru-n pieptul străzilor
și timpanul catifelat de vocea ta o știe.
Totul a apus de parc-ar răsări altundeva,
unde nu cad frunze în mâna din buzunar
și pojghița de frig nu are gânduri cu înfățișare.