nu viețile noastre contează
nu capătul lor sfâșiat
de-ascuțita peniță
cu care-n văzduh ni se scrie destinul
contează-acest cântec în mai
cu care toți pomii-și serbează
amăgitoarea lumină de floare
răsunătorul suspin ce iese din pieptul pământului
izbit neîncetat cu petale
pura și stinsa ninsoare câtă se-așterne mereu
pe suprafața de foc
de unde respiră ora și clipele

contează doar vârstele noastre
țesute din fire de-avânt schimbător
miriștea lungă și grea prin care cutreieră
umed de spaima de-nfrângere sângele
norii din ochii ce văd
cum galopează strivit
pe marginea zilei amurgul

nu numai noi ne-amăgim
nu numai noi neîncetat semănăm păpădii
în grădina de piatră-a răbdării
toate și toți înfloresc și se sting
după furtuna rodirii
cum umbra pe umbră urcând
toate se mută și pleacă de-acasă