de parcă aș fi ascuns soarele în buzunar și tu te-ai fi cuibărit, ca un prunc, într-o lumină primordială pe care o desenam lipsă a întunericului

de parcă m-aș fi trezit dimineața cu viața comprimată într-un ieri îndepărtat, din copilărie sau poate, cine știe, mai de demult

noi, infiniți prin nepăsare
bețigașe refuzând să încapă în grilajul unei scurgeri numită uitare

de parcă soarele ar înceta să lumineze de nu i-am spune soare

soarele arde, să știi
și într-o zi se va stinge.
de tot.

***

între mirare și amintire
inima tremură
o clipă