ne legăm emoțiile într-o îmbrățișare
sălbatică

așteptarea ne pișcă obrajii spinarea
ghemul din mijlocul camerei s-a mai rotit o dată
s-a dat peste cap cu zi cu tot a tras în sine lumina
în straturi subțiri ca foița de ceapă

nu l-am mai luat în mâini ca-n alte dăți
nu l-am mai deșirat ar fi fost inutil
m-am mulțumit să aștept
să văd adâncindu-se prima cută
ce frumos te încrunți în somn femeie

ar fi fost inutil
dis-de-dimineață oricum l-ai fi rotit în palme
ai fi așezat circular fir peste fir
cuvânt peste cuvânt toată povestea asta
eu voi fi plecat tu mi-ai fi privit în el ca
printr-un glob fermecat chipul pe care
obișnuiam să-l port

și
ne lipim unul de celălalt pielea ca o oră
de alta într-un ticăit
rostogolit