În mierea de echinocțiu –
sicriu brun în care doarme iasomia –
se zbate o rază, caută un ochi
împovărat de scrieri firești.


Am arat, am semănat, am cules
și am plâns uneori
pe năframa bunicii sau pe flori.
Aceasta-i fireasca scriere
și parcă-i o cale de astru...


Cât despre măceșul sub care
cuminecarăm azurul, Prietene,
află că l-a părăsi floarea
și-i singur ca puiul de lup,
cu spinii așteaptă blândul omăt
în care va scrie cum sub el șezum
prapurilor de pace aidoma.


Prin miere trec făpturile noastre:
răspântii ale sălbăticiunilor,
letopisețe de aer, adieri…


Cine trece prin aer, cine bate-n pământ?
Nu ne alunga, Doamne, chiar din Cuvânt...