Natura mea umană, ființa mea
Deîmpărțită la un secol par
Rămâne gând în care eu apar
Împrejmuită de ce pot visa!

Colaterală sensului prescris
Privirea-mi oglindește generos
Nevoia de lumină și frumos
Și viața mea devine mândru vis!

Și astfel eu conjug la optativ
Prin verbele cu înțelesul clar
Așa cum sunt și cum doresc s-apar
Neînduplecată de-un destin pasiv.

Ajung ades sub forma necuvânt
Să aparțin în sens prioritar
Ca spirit liberat de arbitrar
La cei cei ce astfel sunt.

Prind lecția petrecerii în real
A vieîii ca reacție de-a fi
Sub forma care poate împlini
Dintre nevoi, ce cred esențial! 1979.