cine crezi că e nebunul ce-mi zidește-n el călcâiul,
în dogoarea cea de patimi în apus trezind păcate,
peste dorul de sub streșini așternându-mi căpătâiul,
în somn dulce să m-arunce peste vise sărutate?

cine crezi că-i blestematul ce din lut mă meșterește
și-mi dă viață în amiaza spintecată de cuvinte.
mă alungă în pustiuri unde strofa dogorește
și mă cheamă-n colb, să reazem ale sale neputințe?

cine crezi ca e bastardul, cel venit pe lume-anume
să-mi deznoade ce-nodat-a pe la porți urzind destine
timpul nărăvit la toate, ca un murg mânat în spume
tropotind prin lungi poeme, făr' a vrea sa ne dezbine?