Privesc fața neagră a apei.
Noaptea a mânjit-o cu funinginea adunată în inimile pescarilor.
Undeva departe, dincolo de granițele orizontului,
Pământul respiră greu, cu plămânii atinși de tuberculoză.
Își vede sfârșitul cu ochii arși de ultimele febre.
Doctorii abia învață lecția întâi la Anatomie.
Din cer se prăbușesc păsări moarte de sete.
Apele fierb reci, ca o spumă blestemată de pruncii adâncurilor.
În aer vibrează clinchetul arginților
Aruncați pe masa de joc a destinului.
Privesc fața neagră a apei.
O lună schizofrenică o scuipă cu stropi de lumină,
Să nu se deoache.