Cum zicea a mea bunică :
“Pe la noi, era în stare,
Buturuga a mai mică
Să răstoarne carul mare”

Măi, ce vorbă minunată !
Însă azi, am un regret,
Cum pădurea-i defrișată
Buturugi sunt berechet,

Dar nu stau pe căi bătute,
Sau pe-o uliță măcar,
Ci, apatice, tăcute,
Stau “ca lemnele” în car,

Și niciuna dintre toate,
Cum e caru-n van pierdut,
N-ar cădea, intrând sub roate,
Să-l răstoarne ca-n trecut,

Așteptând din cer să cadă
O surcică-n ajutor,
Ori să intre la obadă
Vreo codiță de topor,

Și cum râpa-i mai la vale,
M-aș mira, că-ai dracu’ boi,
Chiar de-apare-un ciot în cale,
Caru-l trag…tot înapoi !

Valeriu Cercel