Sunt doar un firav jet de apă , dar în mine stau zăgăzuite nebănuite forțe , puse acolo cu grijă de palma creatorului.
Unii au vrut să – și aureoleze fruntea cu taina mea ...
Să și-o asume...
S-o exploateze doar pentru folosul lor...
M-au constrâns pentru asta...
Mi-au baricadat curgerea liberă ...
Cu tot felul de opreliști, de lemn , ba de piatră, ba de oțel au încercat sa mă țină în frâu.Să-mi anuleze existența de sine stătătoare...Să-mi fure libertatea...
Insă eu sunt izvorul în care se oglindește lumina din adânc..
Scurm mereu în mine , căutând să găsesc valențe noi.
Storc seva pământului matern să pot dărui, tuturor în egală măsură, susurând, binecuvântarea stropilor de apă pe buze crăpate de arșiță.
M-au întărâtat întotdeauna opreliștile. A început să clocotească în mine nedreptatea prelungită la care am fost supus și am început să mă izbesc cu furie de toate baricadele ce mi se puneau în drum.
Un vuiet prelung s-a iscat din adâncuri și energia s-a canalizat spre un cerc minuscul, abia simțit, acceptand doar impunerile legii lui Bernoulli.
Strigăte prelungi de ajutor se rostogoleu înfundat, dar nimeni nu venea să mă elibereze. Vorbe când molcome când furibunde se amestecau răgușit , ba în incantații prelungi , ba în înjurături birjerești scuipate pe sub mustață, lovindu-se de țevile grele de plumb.
...Cu acele forțe nebănuite am reușit să mă eliberez .
Nu mai eram o Ană strânsă de zidul nemilos, jertfă a creației....
Am țâșnit spre cer , minunându-mă că ziua trecuse, că soarele sângerase de dorul meu norii , că plecase abătut la culcare...Dar o lăsase de pază pe prietena lui luna și puzderie de stele pe cerul încă albit de lumină, ca în cazul în care m-aș elibera să nu mă simt părăsit total.
Am deschis ochiii mari și am vazut în jur muțime de fântâni arteziene, în care fuseseră obligate să-și jertfeasca libertatea și alte ape, unduindu-se dirijat în bazine, făcând fețe-fețe, gâdilând orgolii legislative.
Peste genele lungi, arcuite, de care rămăseseră agățați stropii de emoție ai victoriei abia cucerite , teiul își cernea potop de flori , îmbrățișâdu-mă strâns la piept cu arome înnebunitoare , în care doinea veșnic tânărul Gaudeamus igitur.


Iunie 2010, Targu Jiu