Nu știam ce am.
Patul și perna respirau sub mine
prin o mie de ace.
Se-nfigeau pe rând în porii mei.
Plămânii mi se alimentau cu oxigen
prin o mie de inspirații.

Aveam ceva, nu era concentrarea,
ea se afla prin odaie.
Eram înconjurată de vid, protejată numai
de idoli. Da, idolii mei îmi țineau capul în mâini,
ca pe-o minge o pasau între ei.

Era grea, cu multe idei legate cu șireturi.
Dacă-ți propteai palmele pe ea, puteai jura
că n-are miez și nici măcar nu era așa.
Era chiar greu, capul îmi apăsa tare pe gânduri.


14 iulie 2010