tot mai des mă uit la mine însămi cu ochii celor ce caută
prin cearceafuri și prin
cadavre
cos descos șterg modific
îmi pasă ce rămâne
și cum
și unde
și numai nodul cumva gordian îmi stăruie în gât și încerc să mai
beau apă
îmi repovestesc de bunica nadia care și-a strâns ierburi aromate
pentru ultima sa baie
parcă o văd cum se leagănă prin grădină pe deasupra izmei
nu a uitat nicio poartă deschisă niciun robinet
nu mai știu ce zi era ce oră
pur și simplu s-a așezat pe canapea după asta și s-a uitat în sus

tot mai des mă întreb cât de împăcată ar trebui să fiu
cui să mai spun iartă-mă
și cui să mai spun
și dacă
același cuvânt fără consoana aceea lichidă

pur și simplu
iată-mă