un porumbel negru ca cerul
și-a deschis gura lui mare
să-și scoată notițe din Cioran
că și-a înghițit destinul.
O doctoriță îi prescrie
sa nu scrie la întâmplare
atunci când consumă alcool cu pastile
că își intrigă creierul la nebunie.
Un alt doctor
de astă dată
având chef să-l opereze
îl pune pe o foaie A4
și-l adoarme pe veci
recitindu-i o poezie.
Apare doctorița și crede că-i viu
se-așeaza pe acea foaie A4
și dă să-i facă o lipire.
Doctorul încearcă să-i spună
că a plecat
și ca nu vine,
și să-i mai dea vreo trei pastile.
Doctorul îsi scoate cartea de critică
o deschide
uimit se retrage
și moare când vede acea grămadă de porumbei.
Doctorița îl alină c-o poezie
de duh
când cineva intră pe usă
și-aruncă o critică...se lasă cu sânge.
Acum că toți sunt morți
eu ce fac?
mă tratez cu Cioran
iar în rest...va las cu bine.