Când insomnia vlaga-n tine stoarce
Refugiul tău firesc este sonetul
Și clipa dulce trece cu încetul,
Ca o pisică Timpul firu-și toarce.

Iubita a plecat și ești ascetul
Acestei mări de vorbe. Treci pe arce
Cuvântul cel de apă. Se întoarce
În tine luminarea și poetul.

Dar versurile tale nu sunt vii
Căci le lipsește vag înțelepciunea.
Zadarnic tot încerci ca să devii

Bătrân. Nu se înfăptuie minunea
Și între oameni vrei ca să revii
Dar mult prea des ai îmbrăcat genunea.