Sunt fericită că pot să scriu,
că lumea e a mea într-un creion.
Îi dau forme și o transform
Prin cuvinte, culoare,sentimente.

Uneori simt că o pierd.
Îi scap înțțelesul
și vârful se rupe,
pensula cade pe jos.

Mă ridic și o iau.
Continui să caut și să dezleg,
tot ce pare atât de greu.

Pentru unii e ușor.
Dorm, beau, mănâncă,
Așteaptă doar să moară
ca o scoică pe o stâncă.

Și poate e mai bine.
În fond totul e mister.
Crezi că vei ști toul
dar te înșeli.
Pasul e mare.
Prea mare pentru noi...

Și ți-e teamă să nu treci
în altă lume,
sau cu vederea
peste ce ai,
oricât de puțin ar fi ce ai.

De aceea tinzi spre eternitate
O viată plină de trăire,
între gratiile neștirii.

Tot ți-e teamă
și pretinzi că ce e aici
e tot cel mai frmos.
Ajungi să îți numești viața:
Un dar...