nu cred în soldatul care bea lapte,
îi privesc deseori sunt rupți de oboseală,
așteptând în stații, apărătoare de betoane,
în câmpuri deschise, pe șosele, fără ventilatoare,
bând apă sălcie, topindu-se la soare... la Eilat sau la Rosh HaNikra,
hainele lor obosite, aceleași, uneori neâncăpătoare,
sacii de voiaj, armele delăsătoare,
se scoală în picioare în trenuri,
merg rezemați de ei,
privesc atent mobilul...

le-aș oferi timpul meu, copilul meu,
copilul meu, genial!


bianca marcovici