Îmi acopăr ochii cu închipuiri,
să aud cum fâlfâie, fără aripi,
trecerea clipelor prin tăceri
căzute în nisipul vântului.

Fără sunete,
totul se duce în eter
cu puncte în spații nedefinite
albastre.

Aerul se umple mereu
de un duh înălțător
prin care ne fugăresc
gândurile istovite.

Cu trupul atârnat de stele
și genunchii la gură,
învingem căderea prin urcare
pe frânghii de raze-n lumină.

Tu evlavioasă în iertare
te rogi trinității divine,
să ni se taie răul
din rădăcini pământene.