Atâtea cruci ai semănat prin lume,
Tu însăți cruce, răstignită în piroane,
copii ți i-au luat, vite-n vagoane,
Și ți i-au dus în locuri fără nume.

Au vrut să nu mai fi în lume, nume,
Þi-au luat și pâinea, și istoria, și casa,
Au vrut doar STOL, să-ți fie, ție, masa,
Și pâinii numai HLEBA să-i poți spune.

Schelete din Siberii, dintre oase,
În vântul rece șuierau, în cor, o doină,
Și-n gerul aspru sau prin recea moină,
Plecau din morți la vechile lor case.

Pe Dumnezeu l-au dus în deportare,
Și seul se ardea la candelă-n română,
Și-acum, șirul de cruci, mână în mână,
Mai joacă hora morții-n depărtare.

Miroase-a dor, a pâine și a miere,
Ca pomrnire, un "Deșteaptă-te, române!",
Va fi cântat în vorbele străbune
Și ziua TA va fi o ÎNVIERE!