Hărțuită de visul certat
furișat în ograda vecină
mă strecor din amurgu-ntomnat
în minciună cu pas de felină.

Dojenită de vara din prunci
ce-și culeg singuri poama răscoaptă
mă mai țin de-un "ții minte atunci..."
deslușind în tăcerea-ți o șoaptă.

Iar în pasul străin intuind
talpa ta șovăind a plecare,
din dorința-ți de braț să te prind
înfruptat cu-amintiri din uitare.

Și să-ți scape-un suspin a regret
cu o frază lăsată-anonimă,
rămînînd în amurgul șiret
ce va stoarce și mîine o rimă.