Plânge codrul și jelește,
Că frunzișu-l părăsește.
În spirale ruginii,
S-au depus în straturi, mii!

Plânge cu ramuri golașe,
Lovindu-se pătimașe.
Le apleacă până jos,
Și rostește blând, duios:

-Nu v-am găzduit eu, bine,
N-ați avut și triluri line?
Nu v-am ocrotit de vânt
Și v-am hrănit din pământ?

Cu foșnete i-au răspuns:
-Vremea noastră s-a cam dus...
Înmugurim primăvara
Și pierim când vine toamna.

Alipite-au ațipit.
Codrul trist, s-a tânguit,
Până neaua a căzut
Și i-a ținut de urât!

Aurora Luchian Vaslui