fără vindecare te trezești
camera îți simte dezmorțirea
și dimineața vine brusc
îți bâlbâie noua zi
și împotriva ta te ridici
oasele-s roase de agățarea pe orice amărât de vis
spui că te plictisești de răgușeala vocii tale
e timpul să-ți topesc rănile
și să te șterg cu rochia mea aspră
și să te chem să mănânci...