Cin’ mi-a văzut poemele-n vreo carte,
A înțeles că sunt om serios,
Dar cine le-a citit, de curajos,
A constatat, din versu-mi fabulous,
Că sunt, și pe deasupra, încă foarte….

Și nu-mi permit, io care-s consacrat,
La birt recunoscut, în cartier,
De-o lume rafinată și cu fler,
Să calc pe al meu nobil caracter
Venind, aiurea-n târg, c-un plagiat…

S-o fi-ntâmplat, nu zic, s-or fi lovit,
Vreo frază, vreun catren,-două sau trei,
Căci, muza, când mă prinde în condei
Și-ajung s-o iau, la rime, pe ulei,
Nici gând să copiez vr’un ramolit…

Așa că, observați, io-s plagiat !
‘nainte chiar să scriu poemu-acel,
De-un clasic ! Ce Rușine ! Ce mișel !...
Și mă gândesc să pun mâna pe el
De nu ar fi de-un secol decedat !

Valeriu Cercel