"Plânge țara după mine,
Plâng și eu de dorul ei."
Am doar amintiri senine
Și prezent, zâmbetul ei.

Nu întreb de e mai bine,
Rob în țara altuia
Sau stăpân acas’ la tine,
Cu părinți la masa ta.

Sunt departe, pentru-o pâine,
Visul celui muncitor.
Lipsuri simte și un câine
De-l alungi cu un picior.

Pâinea, știu că e mai bună,
Coaptă-n vatră, de bunici...
Dar, zapciii se răzbună:
„Să plecați cu toți de-aici!”

Au fost vremuri când haiducii
Împărțeau dreptatea cheș…
N-am putut să-mi leg papucii...
Cheia mi-a rămas sub preș.

Au rămas în urmă zbirii...
Și acum își fac de cap.
Însă, cum e-n legea firii,
Va muri orice satrap.