Era doar o fetiță cu ochișori căprui
Se credea singurică,se credea a nimănui
De când încrederea și-a pus într-un băiat
Urmând să rămână cu sufletu-ndurerat.
Era prea prostuță, să realizeze nu putea
Că acel băiat,pe ea,defapt nu o iubea
Pe cât se poate el reușea și profita
De naivitatea ei…de încrederea sa.
Erau momente-n care la despărțire
Se gândea,și-atunci din prea multă iubire
Ce pentru el purta,tăcea și credea
Că dacă nu zice nimic și va îndura
Puțin câte puțin,totul se va schimba
Însă din păcate n-a fost să fie-așa…
Nu pentru că așa ceva nu se putea,
Ci doar fiindcă fetei voința îi lipsea
Într-o astfel de relație să schimbe ceva.