de la înălțime gândurile cad moi peste balustradă
ar fi putut să se zdrobească de asfalt
dacă nu s-ar fi prins într-o plasă de raze
ca un păianjen uriaș agățat în mesteacăn

privesc printr-un ochean în care culorile s-au spart pe gene
stropind ghirlande trunchiuri și ziduri
dincolo de care calde respirații se înalță
ca un șarpe de casă cu miros de cafea

așa se strecoară zilele prin mine de la etaj către pământ
ca printr-un paratrăsnet pentru oameni
într-o zi voi împleti coșuri din rădăcini
cuiburi tăcute pentru toamnele mele

(7 oct. 2010)