Toamna poartă-n reci cuvinte
sărutări spulberate de timp
și doar aduceri aminte
răvășesc tristețea din cuvânt...

Mângâierea vântului fugar
spulberă frunze răvășite
și tristețea m-a cuprins iar
în toamna aducerii aminte...

Pe alei, printre frunze uscate
vrăbii zgribulite s-ascund de frig,
copacii schelete dezbrăcate,
rușinați, au privirea-n pământ.

Printre frunze împrăștiate
de vântul ce suflă fără răgaz,
s-ascund jurăminte pierdute
și gânduri care mă țineau treaz.

Toate se risipesc în vreme
se pierd în albastra depărtare,
doar toamna împrăștie spaime
în frigul și ceața care doare.