Pe o sulfină odată,
Albina trebăluia.
Musca șuie, enervantă,
Crezându-se cea mai cea,
După ce plecă albina,
Pe sulfină țup! și ea,
Făcând-o pe gospodina,
Bâzâia și se rotea.
Urcând lent, o gărgăriță,
O privește curioasă.
S-a gândit:"O nouă fiță,
La o muscă băgăcioasă..."
Dar plecă pe un ardei
Criticând musca murdară,
Că în zvârcolitul ei,
A șifonat o petală.
Mai spre prânz, ursuz și mare,
Trecu un bondar hoinar.
Văzând urâta pe floare,
Prefăcându-se-n zadar,
Că strânge nectarul dulce,
Se prăpădește de râs;
Mai, leșinul să-l apuce!
Musca a sărit în sus:
-Ești jalnic! Râzi? Hâd, nătâng!
Tu nu vezi cât mă spetesc
Ca polenul bun să-l strâng?
Muncesc, nu glumesc!...
Pe când tu doar hoinărești,
Trândăvești morăcănos.
Vezi-ți de drum! Mă scutești?
Că nu ai niciun folos!
-Doamne, ce ții în grădină!
Sa mirat bondaru'. O tută!
Ai dat muscă gospodină,
O murdară și o slută,
Să se-așeze spurcăciunea,
Pe flori delicate,
Mare îți este minunea!
Cu picioarele pătate?
Dus a fost! Dar uluit,
Peste tot a dat de veste:
-Veniți dragilor! Veniți!
O muscă muncește!
-Bondar ai înnebunit?
I-o scorneală, i-o poveste!
Cine a mai auzit,
Ca o muscă din gunoi,
Să ia polen aurit;
Ne crezi pe toți boi?
-Stai frate, că este rost,
Spune arțăgos și tare.
Să arăt că nu sunt prost,
Să mergem la floare!
Toată ceata de bondari,
Gâze, gândacii din iarbă,
Și enervanții țânțari,
Și furnici în mare grabă,
Au ajuns la-mpricinată
Care tii, striga cu foc,
Cerând să fie salvată,
Dintr-un hulpav cioc!
...două labe nespălate
Și s-a dus musca în gușă!
Murmure, voci ridicate:
-Acum musca, e pe "tușă"!
S-a dus rangul de Regină!
A tunat un glas tăios.
Ce-a căutat pe sulfină,
Căci hrana-și găsea pe jos!
...........................
Morala va prinde bine
Și la mine și la tine.
Când o să-nvățăm noi, oare,
Să ne știm locul mereu?
Albina să stea pe floare,
Pe cer: stele, curcubeu...
Prin iarbă, gândacii mici,
Iar noi, pe Pământ, aici,
Fără să fim impozanți,
Să nu ne dăm importanți,
Pe un loc nemeritat,
Să nu ne pierdem în neant!...

22.09.2010 Aurora Luchian Vaslui