Te duci și viața ta de suferință dură,
N-or să te urmărească în noua viață,
Ochi-ți sunt înlăcrimați și fără armură,
De suferință în a ta ființă.

Or să te urmărească peste tot,
Și nu este blînd necazul dureros,
Ca un demon urît de tot,
Ce răutatea la făcut atît de puteros.

Viața te-a îndreptat spre paloare,
Lăsîndu-mă în drumul cu cărare,
Iubirea mea care-i atît de mare,
Ești frumoasă ca o floare.

Te duci și chipul tău de înger,
Mi-a rămas întipărit în minte,
Ochii tăi mă face a mă simți în aer,
Și mă face atît de mult cuminte.

Te duci și păsările te plîng cu cîntec,
Armonios cu glasul a te chema-napoi,
Îmi vine să te urăsc, dar te iubesc,
Amintesc că a crescut ca un mic altoi.

Te duci și poate nu te voi mai vedea,
Te rog ! Nu îmi face așa ceva !
Iubirea ta îi strop în viața mea,
Care mă face un mare cineva.

Te duci și zilele trec ca secundele,
De la ceasul inimii mele de durere,
După al tău trup de zâna de file,
Din basmul vechi cu mare adiere.

( 2010, 15 octombrie )