Sunt efemerul,
din punctul de vedere al vieții.
Sunt veșnicia,
din punctul de vedere al morții.
De aceea, zilnic memoria
mi se scufundă în eternitate.
Înot prin valurile uriașe ale infinitului
pân` ce zăresc lumina,
și mă iluminez, când în fața mea,
orizontul felin îmi întinde zările
ca niște mâini cu multe degete.
Mă trag cu putere
peste timp, peste sunete și peste cuvinte.
Le-ncropesc pe toate în bulgăre de viață,
apoi îi dau drumul să-și urmeze soarta.
Mă petrec într-un elan de primăvară,
răsar, înfloresc în pomul vieții,
rodu-l culeg toamna,
când dragostea mea de femeie,
se multiplică în fiică și fiu, soră și frate,
soție și mamă.
Când isprăvesc drumul,
gust o secundă din clipa durerii.
La o răscruce răsună glasuri,
mă cheamă… în veșnicie.


9 octombrie 2010