O pânză de paing e necuprinsul
În care veșniciile șad toate
Ca niște muște prinse-n mreajă. Poate
Că nu eternitatea e învinsul

Ci omul care-și ține capu-n coate
Și gânduri tot rotește-n minte. Prinsul
Idei fără cusur la rând aprinsu-l
Și din nimic o-ntreagă lume scoate.

Dar vai de trupul lui, uitat, sărmanul,
Nu-i duce de mâncare și băut
Și uită-ades să-i pună-n ger sumanul,

Abia de ronțăie tiptil năut.
Și-așa îi trece ziua, luna, anul,
În oastea nemuririi arnăut.