Curge arama toamnei,
în licoarea viei,
ochii taie frunzișul
și luminează trist,
din fântâni unde stelele
și-au facut cuib
răsună cântecul spart.

Extrag din ierburi mirosul tău
rămân cu săruturi
nepuse pe sân,
durerea te strigă pe nume
prin plânsul ploii,
în tulnice
se preschimbă arborii
să asculți ce spun frunzele.

Caii frigului aduc herghelii de ninsori
anotimpul alb
ne învelește de sărbători.
Brazii nu mai sunt pomi de crăciun
sunt prea semeți
pentru copiii români.