Pe drumul de costișă, ce duce la Vaslui,
Mergea un om, cu jale zicând în gândul lui:
„Mai lungă-mi pare calea, acuma la votare,
Aș vrea să zbor, dar prețul și pe Low-Cost e mare”!
Și, bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Și o cămașă veche, bucăți, pe dedesubt,
Pășea, trăgând sacoșa cu lapte și cu pâine,
Și se gândea cu grijă la ce mănâncă mâine.
Opinca-i era spartă, căciula desfundată
Și înjura de mamă și înjura de tată.
Și îi ieșea afară, din vechiul său palton
O sticlă de tărie și-al pensiei talon.
Românul venea singur, pe drumul plin de soare,
Când, iată că aude fanfare sunătoare.
Și vede, nu departe, în fața lui venind,
O caravană mare, afișe împărțind.
Erau de la partidul aflat la guvernare,
Și promiteau și luna și toată-a mării sare.
În frunte, Candidatul, mergând cu un Merțan,
La bravii săi tovarăși privea, rânjind viclean.
Și inima, în pieptu-i, bătea cu foc, deșteaptă,
Căci el visa, privindu-i, diurna ce-l așteaptă.
Deodat’, el dă cu ochii de searbădul român,
Ce sta, sorbind din sticlă, sub un stejar bătrân.
Și mult se minunează și nici nu-i vine-a crede,
Când îi luă talonul și pensia i-o vede.
Oprește caravana și,-n stilu-i consacrat,
Rostește-o cuvântare, desigur, ne-ntrebat,
Și-i spune cu blândețe: „De unde vii, străine?”
„ De la Vaslui vin, tată”! „Cum e acolo”? „Rău”!
„Dar pensia aceasta, cum, cine ți-a adus-o?”
„Mi-a dat-o Iliescu, iar Băse mi-a redus-o”!
„Și iar votezi cu dânșii?” „Știu eu, dacă, drept plată,
Îmi dai un kil de zahăr, eu te votez îndată!
Mai bagă o făină, mai bagă și un pui
Și te votez pe tine, în scaun, la Vaslui”!
Atuncea, Candidatul, vorbește cu-al său staff,
Îi zvârle o găleată și-un kil de lapte praf,
Și pleacă mai departe, că privindu-l sfidător,
Românului, la urmă, trăgându-i și-un picior!