Pierdut în deșert,fără apărare,
Un șchiop stătea și tot plângea,
Fără speranță,zăcând în soare,
Ce-n mâini părul și-l strângea.

Au trecut zile,fără ca nimeni să-l poată vedea,
Iar cu fiecare clipă, nădejdea ce-o avea și-o pierdea.
Stătea în genunchi rugându-se la Dumnezeu,
Să moară odată,că îi era greu.

Tot mai slăbit a renunțat la tot ce credea .
Se pare că nici Domnul, nu-l mai auzea.
Atunci a început să-și amintească clipă de clipă,păcat de păcat,
Dându-și seama că nici moartea nu are cum sa îl ia.Nicicând nu va fii iertat!

Cu ultima suflare a strigat
La Dumnezeu, ce pare a-l fii uitat...
Era mort de jumătate de oră ,când a plouat.
Era fericit,era împărat.