Se întâmplă fără să îți dai seama, o simplă ațipire
ceasul rotund alunecă pe albul straniu dintre
ochi și perete
așa se dizolvă urmele vechi, te întinzi pe divan
răsucești corpul, voci dinăuntru se ridică
peste larma de-afară, mai departe
nimic nu te mai întoarce spre ceea ce a fost.

Felul tău de a stinge absurdul în podul palmei
și libera plutire prin durere, o singură seară e de-ajuns
lumea se oprește în loc, doar tu te miști cu viteza
unui secundar antic, îți derulezi
viața dintâi, singura carte pe care nu ai citit-o
de la sfârșit la început.

Dacă ai chema acum oamenii dragi și înalți
singurii însoțitori la cina de toamnă, fără să le spui
că aici vor mânca din ultima iubire, din partea
fragedă a sufletului, dacă
le-ai da să bea direct din pumni apa neatinsă
de umbră și le-ai șterge fruntea cu palma înainte de
a stinge luminile, atunci ar auzi bufnița.

S-a întâmplat cu fiecare în parte, nu și-au dat seama.