Aș putea să îmi imaginez trupul peste ocean sau în alt oraș,
să mă transform într-o fotografie purtată de vânt.
Aș putea să mă ridic, să plâng și să plec.
Astăzi sunt un covor de frunze, toamna târziu.

Mă tem de cuvinte,
la fel cum mi-e teamă să mă privesc în oglindă.
Timpul e un vultur negru,
fură viață și așterne pământ.

Port umbra în mine, ca și cum aș îmbrățișa iarba.
Zilele noastre, ca doi copii poznași,
uneori înfierbântă pietrele,
alteori amestec de nisip și sare