Cu ultima nota portativul se-ncheie
Cu un sunet ,un strigăt al vieții ce se-ascunde sub cheie.
De azi ne mai rămâne doar tăcerea.
O tăcere apăsătoare ,groaznică asemănătoare cu durerea.


O imagine debusolantă fără pic de culoare,
Fără formă și lipsită de orice suflu , de orice mișcare.
Nu mai are cine să strige ,nici cine să audă.
Sufletul a murit iar inima a rămas surdă.

Pe scenă se lasă încet cortina
Iar noi ne simțim vinovați
Asumându-ne vina
De a fii pe veșnicie pătați.

Tenorul se apleacă în fața tuturor,
Asemeni unui supus ce se află în fața marelui conducător
Așteptându-și condamnarea la moarte și la uitări veșnice,
Ieșind din lumina ochilor noștri ,ce îi semnează sentința cu aplauze puternice.