Tată, la mormântul tău plâng
Dar tu nu mai poți să vii
Să vezi cum de dor se sting
A ta soție, ai tăi copii.
Căci ai plecat undeva departe,
Din astă lume ai apus,
Ai lăsat în urmă toate
Și-ai răsărit acolo Sus.
Acum e pustiu în casă
De când tu te-ai mutat,
Iar locul tău de la masă
E un colț întunecat.
Și de la geam mă uit pe cărarea
Pe unde veneai cu pasul tău drept;
Dar ce lungă-i așteptarea
Când nu mai am ce să aștept.
Acum, de greșesc e în zadar-
Tu nu mai ești să mă înveți;
Deci vino în vis măcar,
Vino, tată, să mă cerți!
Și dacă poți să ne asculți,
De lângă îngeri și Dumnezeu,
Te rog din suflet să nu uiți:
Tati, te vom iubi mereu!