de zile bune-i viscol nicăieri nu ies
dar mă zăresc prin geam în chip de lup
atât de iuți mi-s pașii! nu las urme…
dar cine sunt și încotro mă duc?

mă mint o clipă că aș fi sătul
stropii de sânge înghețați pe gură
colții rânjiți blana zbârlită mă-nfioară…
m-aș recunoaște fără umblătură?

de nu ai fi în mine aș crede c-am ieșit
de multe ierni să recunosc prin nări
al cui e puiul încă amăgit
de sânul cald al primei înserări

de ceafă mă înhață dinți cuminți
mă poartă nu știu cât apoi mă lasă
e cald și simt miros de sărbători
mă liniștesc… știu sigur că-s acasă