E sară și vântul îmi atinge geamul de speranță,
Aerul îi rece ca un cap de liberal,
Dar amorul pentru tine îmi curge pe aurantă,
Dar corpul-mi pare cam pal,
Ca stânca tare,
Ce inima-mi moare,
Dacă inima ta nu mai bate cu speranță,
Pentru mine.

Te aștept lângă izvorul albastru din codru,
Lângă floarea albastră lângă mal,
Pentru a fi cu tine un fluviu bătrân și tandru,
Și greierii, ce cântă în șir normal,
Cu note unite,
Care-s fericite,
Sufletul de codru e lin ca apa de izvor,
Porumbelului de cruce.

Femeie ce-mi ești dragă, ca bradul de crăciun,
Împodobindu-te cu lanț de frunze,
Și-un con ce-ți cade pe ai tăi sâni de crai străbun,
Ochii-ți e albaștrii,
Ca și doi aștri,
Din universul cu lumină albastră cu-o mantie de soare,
Ca părul tău bălai.

Amoru-mi contopit de ale tale sărutări dulci,
Adorând atingând subtil apa,
Murmurez visând ce trupul tău mi-o peldici,
Ce amorul meu nu-i o etapă,
Te simt ușor,
Dulce binișor,
Dumbrava amorului e o limbă de ademenire,
Femeie de miere!

Glasul tău e o doină răsărită din pustiuri,
Rumăni ca un bujor de mumă,
Ce frunzele străverzii de floriile de iubiri,
Amorul ce se consumă,
Pe iarbă sunt lăsați,
Sânii ce parcă-s pictați,
De-un înger de codru, ce străluce cu lumină vie,
Femeie-maiastră.

Degetele-mi trec pe sânii ca o mare plavie,
Te simt, te ating ușor pe umăr,
Ce inima-mi râde la unghiul dulce de grozăvie,
Ochii-mi-s întunecoși de coșmar,
Buzele sunt roșii,
Ale noastre vieții,
Tenul fin ca răzorul de cărare codrului din basm,
Rotunzi și dragi.

( 2010, 09 decembrie )