Sus, în strălucirea
lunii,
se plimbă îngeri
cu chipuri
identice cu cele
care au fost
cândva aici.
Sunt toți.
Îi văd
la umbra
insomniilor,
ca într-o hartă
transparentă.
Au câte-o lacrimă
de dor
într-o bobiță de aer.
Adorm
în somnul meu.
Ochiul
mi-i simte-năuntru-i
dureros.
Sunt veseli
că nu mai sunt oarbă,
și le văd cerul
adăpostindu-mi-se
cu ei cu tot,
sub pleoapa mea.


9 decembrie 2010