Fântâna



De când am mijit ochii
Umbra ei m-a protejat
M-a ajutat să cresc,
Mi-a făcut semne tainice,
Învățându-mă să visez.
Cînd a sosit vremea
Mi-a dat drumul în lume
Și-apoi
Ani de zile am orbecăit
În căutarea fântânii
Când am găsit-o,
La răscruce de vânturi,
M-am prăvălit în adâncul ei.
Din freamătul acela dulce
Se năștea viața,
Iar în adânc
susura izvorul
cu apă vie
Odată la câteva zile
Alteori... mai rar
Apărea la suprafață
Atunci, cu destulă grijă
Înmuiam degetul,
Să-i gust nemurirea
Și totul dispărea!
În brațe strângeam femeia
Învăluită în tainele ei!
Când le tulburi
O poartă dispare...
„Începutul și sfârșitul
A toate câte sunt”