Nu știu de ce cred că lemnul crucifică,
piatra se face și ea cruce,
numai fântânile pe drumuri
ascund în adâncuri speranțe.

Noaptea se duce pe pustiu
sufletul prinde aripi de fluture
și se deschide dintr-o dată iubirii.

Zăpezi reci se topesc
în surâsul tău cald,
palmele îmi înfloresc pe cuvinte,
trandafiri în trupul aprins.

Dragostea se consumă fierbinte
într-un suflet vinovat de trădări
ca o zi de furtună.