Mihail își face baia de plante,
gol-goluț cum se scălda pe vremuri în Sălăuța.
Și-a potrivit apa cu ochii la termometru,
apoi s-a lăsat pe spate, momit de dulceața aromelor.
Abia de-ndrăznește să-și miște piciorul.
De ce-or cheltui cu atâtea ierburi de leac?
Răsuflă greoi prin norul de aburi.
Becul de sus, din tavan,
se stinge, s-aprinde, făcându-i complice cu ochiul.
Doar menta, coada șoricelului, sulfina
și florile de soc și teiul vara
mai pot înnebuni un om bătrân.
Sub apă mădularele și pieptul
s-au relaxat și-i strigă: Mihaile,
ce bine-ți merge sub otava moale!
Te uită, sus, un cuib de aușel
se leagănă pe-o trestie înaltă.
A tresărit la sunetul de ceas. S-a șters, s-a-mbrăcat,
și-n timp ce i se ștampila fișa se simțea ca un prunc
înveșmântat în cămașe de sunătoare.